Un ou este format din trei părţi: coaja, albuşul şi gălbenuşul.

Coaja reprezintă aproximativ 10% din greutatea unui ou şi este compusă din carbonaţi de calciu (94%), de magneziu (1,5%), fosfaţi şi alte substanţe organice insolubile în apă. Coaja de ou prezintă pori de diferite dimensiuni, în funcţie de specie. Prin ei se realizează schimbul de gaze, dar pot trece şi unii agenţi patogeni. Sub coajă se găseşte o membrană dublă, una parietală pe faţa internă a cojii şi alta viscerală ce adăposteşte albuşul. Pe măsură ce oul se învecheşte, spaţiul dintre cele două membrane se umple cu aer, mai ales în partea rotundă a oului unde coaja are mai mulţi pori.

​

Albuşul reprezintă aproximativ 55% din din greutatea totală a unui ou. 85% din albuş este reprezentat de apă, 12% substanţe proteice (ovalbumină), iar lipidele şi glucidele reprezintă sub 1% din greutatea albuşului. Săruri minerale (potasiu, natriu, calciu) şi vitamine se găsesc în cantităţi reduse în albuş.

​

Gălbenuşul reprezintă aproximativ 35% din greutatea oului şi este situat în centrul acestuia datorită a două cordoane de albuş (denumite şalaze) ce se prind de membrana viscerală a albuşului la cele două extremităţi ale oului. Oul învechit are şalazele slăbite, astfel încât gălbenuşul nu mai este menţinut în centru. Gălbenuşul conţine toate resursele necesare dezvoltării noului organism: substanţe azotate, lipide, vitamine sau săruri minerale. Proteinele reprezintă 16%, lipidele 32% (trigliceride şi lecitina cu cea mai mare pondere), iar cele mai importante elemente minerale din gălbenuş sunt fosforul, calciul, fierul şi o serie de oligoelemente.

Compoziţia chimică a unui ou depinde de mai mulţi factori: specie şi rasă, tipul de alimentaţie sau vechimea oului.